Timpul s-a împlinit şi Împărăţia lui Dumnezeu este aproape (Mc 1, 15). Toată mulţimea venea la El şi El îi învăţa (Mc 2, 13). Isus vede acele bărci la mal şi sare în una din ele. Cu câtă naturaleţe Isus intră în barca fiecăruia dintre noi!

Când te apropii de Domnul, gândeşte-te că El stă mereu mult mai aproape de tine, în tine: regnum Dei intra vos est (Lc 17, 21). Îl vei găsi în inima ta. Cristos trebuie să domnească înainte de toate în sufletul nostru. Pentru a-L face să domnească în mine am o mare trebuinţă de harul său: numai aşa şi palpitaţia mea cea mai ascunsă, suspinul imperceptibil, privirea cea mai nesemnificativă şi cuvântul cel mai banal, chiar şi senzaţia cea mai elementară, totul va putea fi tradus într-un osana lui Cristos, Regele meu.

Duc in altum —Condu în larg! – Respinge pesimismul care te face laş. Et laxate retia vestra in capturam (Lc 5, 4-5) – şi aruncă năvodul tău pentru pescuit.

Noi trebuie deci să avem încredere în aceste cuvinte ale Domnului, urcaţi în barcă, apucaţi vâslele, ridicaţi velele şi intraţi în această mare de lume pe care Cristos ne-a dat-o ca moştenire. "Et regni ejus non erit finis".

– Împărăţia Sa nu va avea sfârşit!

Nu te bucuri că lucrezi pentru o asemenea domnie?

Sfântul Rozariu, Adaos, al treilea mister de lumină

Predicarea împărăţiei

Când Isus începe predica sa pe pământ, nu oferă un program politic, dar spune: Convertiţi-vă, pentru că împărăţia lui Dumnezeu este aproape (Mt 3,2; 4, 17); încredinţează discipolilor săi misiunea de a anunţa vestea cea bună (vezi Lc 10, 9), şi îi învaţă să se roage pentru venirea Împărăţiei (vezi Mt 6, 10). Iată Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea sa, o viaţă sfântă: cea pe care trebuie să o căutăm înainte de orice lucru (vezi Mt 6, 33) şi singurul lucru cu adevărat necesar (vezi Lc 10, 42).

Mântuirea pe care Isus Cristos Domnul nostru o predica este o invitaţie adresată tuturor: Împărăţia cerurilor este asemenea unui rege care face un banchet de nuntă pentru fiul său. El trimite pe slujitorii săi să-i cheme pe cei invitaţi la nuntă (Mt 22, 2-3). Iată pentru ce Domnul descoperă: Împărăţia lui Dumnezeu este în mijlocul vostru (Lc 17,21). Nimeni nu este exclus de la mântuire, numai să cedeze liber la exigenţele iubirii lui Cristos: să se nască din nou (vezi In 3, 5), să devină ca pruncii în simplitatea spiritului (vezi Mc 10, 15; Mt 18, 3; 5,3), a îndepărta inima de tot ce o separă de Dumnezeu (vezi Mt 19, 23). Isus cere fapte, şi nu numai cuvinte (vezi Mt 7, 21). Cere un efort tenace, pentru că numai cine luptă va merita moştenirea veşnică (vezi Mt 11, 12). Cine înţelege împărăţia pe care Cristos o propune, simte că merită osteneala de a da totul pentru a o obţine; este perla pe care negustorul o dobândeşte vânzând tot ce are; este comoara găsită în ogor (vezi Mt 44, 46). Împărăţia cerurilor este o cucerire dificilă, şi nimeni nu este sigur că va ajunge la ea (vezi Mt 21, 43; 8, 12); dar rugăciunea umilă a unui om căit deschide porţile sale. Unul din tâlharii răstigniţi împreună cu Isus îi adresează rugăciunea: Doamne, aminteşte-ţi de mine când vei intra în împărăţia ta. Şi Isus îi răspunse: „Adevăr îţi spun, astăzi vei fi cu mine în paradis” (Lc 23, 42-43).

Împărăţia lui Cristos nu este un mod de a zice sau o figură retorică. Cristos trăieşte, chiar ca om, cu acelaşi trup pe care, l-a luat la Întrupare, înviat după moartea pe cruce şi, unit cu sufletul său uman, subzistă glorios în persoana Cuvântului. Cristos, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, trăieşte şi domneşte şi este Domnul universului. Numai prin El rămâne în viaţă tot ceea ce există.

Este Isus care trece, 180

Împărăţia cerurilor se cucereşte cu forţa şi numai cei care luptă o vor cuceri (Mt 11, 12). Această forţă nu este o violenţă împotriva altora: ci o luptă pentru a combate propriile slăbiciuni şi mizeriile proprii, curaj de a nu masca infidelităţile proprii, curaj de a mărturisi credinţa chiar şi atunci când mediul este ostil.

În mijlocul ocupaţiilor zilnice, când este nevoie de a învinge tendinţa spre egoism, când simţim bucuria prietenia cu alţi oameni, în orice moment creştinul trebuie să reînnoiască întâlnirea sa cu Dumnezeu. Prin Cristos şi în Duhul Sfânt creştinul are acces la intimitatea cu Dumnezeu Tatăl, şi parcurge calea care conduce la împărăţia care nu este din această lume, dar care în această lume începe şi se pregăteşte.

Este Isus care trece, 116

În timp ce aşteptăm întoarcerea Domnului care va veni să ia în stăpânire deplină Împărăţia sa, nu putem să stăm cu braţele încrucişate. Răspândirea Împărăţiei lui Dumnezeu nu este numai o îndatorire oficială a acelor membri ai Bisericii care îl reprezintă pe Cristos pentru că au primit de la El puterile sacre. Vos autem estis corpus Christi (1 Cor 12, 27), şi voi sunteţi Trupul lui Cristos, ne avertizează Apostolul, şi aţi primit sarcina precisă de a „face negoţ” până la sfârşit.

Este Isus care trece, 121

Ca Isus să crească în noi

De la timpul primei noastre hotărâri conştiente de a trăi în întregime doctrina lui Cristos, am făcut mulţi paşi pe calea fidelităţii faţă de Cuvântul său. Totuşi, nu este adevărat că mai rămân atâtea lucruri de făcut? Nu este adevărat că rămâne, mai ales, atâta mândrie? Este fără îndoială nevoie de o nouă schimbare, de o lealitate mai deplină, de o umilinţă mai profundă, pentru ca să se micşoreze egoismul nostru şi Cristos să crească în noi; într-adevăr, illum oportet crescere, me autem minui, trebuie ca El să crească şi eu să mă micşorez (In 3, 30).

Nu putem să rămânem inerţi. Este necesar să înaintăm spre scopul indicat de Sf. Paul: Nu mai sunt eu care trăiesc, ci Cristos trăieşte în mine (Gal 3, 20). Ambiţia este mare şi nobilă: este identificarea cu Cristos, sfinţenia. De altfel nu există altă cale dacă dorim să fim coerenţi ci viaţa divină pe care Dumnezeu însuşi, prin botez, a făcut să se nască în sufletele noastre. A merge înainte înseamnă a progresa în sfinţenie; a da înapoi, dimpotrivă, se renunţă la dezvoltarea vieţii creştine. Focul iubirii de Dumnezeu trebuie să fie alimentat, să crească în fiecare zi, să înfigă rădăcini adânci în suflet; şi focul se menţine viu cu condiţia să ardă lucruri mereu noi (...)

Creşte fidelitatea mea faţă de Cristos, dorinţa mea de sfinţenie? Creşte generozitatea apostolică în viaţa mea de fiecare zi, în munca mea obişnuită, printre colegii mei? Fiecare să răspundă în tăcere, în inima sa, la aceste întrebări şi va descoperi că este necesară o nouă transformare pentru ca Isus Cristos să trăiască în noi, pentru ca imaginea sa să se reflecte limpede în conduita noastră.

Este Isus care trece, 58