Când mă gândesc la familiile creştine, îmi place să le imaginez luminoase şi bucuroase, ca aceea a Sfintei Familii. Mesajul Crăciunului răsună cu putere: Mărire lui Dumnezeu în înaltul cerurilor, şi pace pe pământ oamenilor de bunăvoinţă. La el se referă salutul Apostolului: Pacea lui Cristos să domnească în inimile voastre; pacea de a ne şti iubiţi de Dumnezeu Tatăl nostru, de a fi una cu Cristos, apăraţi de Preasfânta Fecioară Maria şi de Sfântul Iosif.

Aceasta este marea lumină care luminează viaţa noastră şi care, în ciuda dificultăţilor şi mizeriilor personale, ne împinge să mergem înainte cu perseverenţă. Oricare familie creştină trebuie să fie o oază de seninătate în care, dincolo de micile contrarietăţi zilnice, se observă – ca rod al unei credinţe reale şi trăite – o afecţiune intensă şi sinceră, o pace profundă.

Este Isus care trece, 22

Căsătoria este făcută pentru ca cei care o încheie să se sfinţească în ea şi să sfinţească pe alţii prin ea: de aceea soţii au un har special, care este dat de sacramentul instituit de Isus Cristos. Cine este chemat la starea de căsătorie găseşte în ea, cu harul lui Dumnezeu, toate mijloacele necesare pentru a fi sfânt, pentru a se identifica în fiecare zi mai mult cu Isus şi pentru a conduce spre Domnul persoanele cu care trăieşte.

Colocvii, 91

Sacrament mare

Iubirea pură şi limpede a soţilor este o realitate sfântă pe care eu, ca preot, o binecuvântez cu ambele mâini. Tradiţia creştină a văzut totdeauna în prezenţa lui Isus la nunta din Cana o confirmare a valorii divine a căsătoriei: Mântuitorul nostru a mers la acea nuntă – scrie Sfântul Ciril din Alexandria – pentru a sfinţi principiul generaţiei umane.

Este Isus care trece, 24

Unirea sufletelor şi a trupurilor

Căsătoria este un sacrament care face din două corpuri un singur trup. Teologia afirmă cu o expresie puternică că materia ei este constituită de trupul însuşi al acelora care o încheie. Domnul sfinţeşte şi binecuvântează iubirea soţului faţă de soţie şi cea a soţiei faţă de soţ: a dispus nu numai contopirea sufletelor lor, ci şi a trupurilor lor. Nici un creştin, fie chemat sau nu la viaţa conjugală, nu o poate dispreţui.

Este Isus care trece, 24

A forma o familie

Soţii creştini trebuie să fie conştienţi că sunt chemaţi să se sfinţească şi sfinţindu-se să fie apostoli; şi primul lor apostolat trebuie să fie realizat în casa lor. Trebuie să înţeleagă opera supranaturală care este pusă în crearea unei familii, în educarea copiilor, în iradiaţia creştină în societate. De la conştiinţa propriei misiuni depinde în mare parte eficacitatea şi succesul vieţii lor: fericirea lor.

Colocvii, 91

A colabora cu Dumnezeu

Este important ca soţii să dobândească un simţ clar al demnităţii chemării lor; să ştie că au fost chemaţi de Dumnezeu să ajungă la iubirea divină prin intermediul iubirii umane; că au fost aleşi, din veşnicie, pentru a coopera cu puterea creatoare a lui Dumnezeu în procrearea şi apoi în educarea copiilor; că Domnul le cere să facă din casa lor şi din viaţa lor de familie o mărturie a tuturor virtuţilor creştine.

Colocvii, 93

Fidelitatea ca misiune

Căsătorie de probă? Cât de puţin cunoaşte iubirea cine vorbeşte astfel! Iubirea este o realitate mai sigură, mai adevărată, mai umană. Nu se poate trata ca un produs comercial, pentru care se face o îndatorire, pentru a şti proba şi apoi se reţine sau se aruncă, după capriciu, comoditate sau interes. Această lipsă de criteriu este atât de reprobabilă încât nu mai este nevoie s-o condamni pe cel care gândeşte sau acţionează astfel, pentru că se condamnă de la sine la infecunditate, la tristeţe, la o izolare dezolantă de-a lungul a puţini ani.

Nu pot decât să mă rog mult pentru aceştia, să-i iubesc cu tot sufletul şi să caut să-i fac să înţeleagă că au mereu deschisă calea de întoarcere la Isus; dacă se străduiesc ar putea fi sfinţi, creştini coerenţi, pentru că nu le va lipsi nici iertarea nici harul Domnului. Numai atunci vor înţelege cu adevărat ce înseamnă iubirea: vor cunoaşte Iubirea divină şi nobilitatea iubirii umane; vor încerca ce înseamnă pacea, bucuria, rodnicia.

Colocvii, 105

O cucerire reciprocă

Pentru ca să păstreze căsătoria avântul şi prospeţimea iniţială, soţia trebuie să caute să cucerească pe soţ în fiecare zi; şi acelaşi lucru ar trebui să se spună despre soţ în privinţa soţiei. Iubirea este recuperată în fiecare zi; şi iubirea se cucereşte cu sacrificiu, cu un surâs şi chiar cu un pic de abilitate.

Colocvii, 107

A dedica timp şi îndatorire

Tocmai de aceea aş îndrăzni să spun că optzeci la sută din vina infidelităţii soţilor şi a soţiilor, că nu ştiu să se cucerească în fiecare zi, nu ştiu să fie zeloşi, afectuoşi, delicaţi. Atenţia femeii căsătorite trebuie să fie concentrată asupra soţului şi a copiilor. Şi cea a soţului trebuie să fie concentrată asupra soţiei şi a copiilor. Aceasta cere timp şi îndatorire, pentru a şti ce trebuie făcut şi să-l facă bine. Tot ceea ce face imposibilă împlinirea acestei datorii nu este un lucru bun şi nu merge bine.

Colocvii, 107

Virtutea convieţuirii

Soţii au harul stării – harul sacramentului – pentru a practica toate virtuţile umane şi creştine ale convieţuirii: înţelegerea, buna dispoziţie, răbdarea, iertarea, delicateţea în raportul reciproc. Important este de a nu se lăsa dus, de a nu se lăsa dominat de nervozitate, de orgoliu sau de manii personale. Pentru a reuşi, soţul şi soţia trebuie să dezvolte propria viaţă interioară şi să înveţe de la Sfânta Familie de a trăi cu fineţe – dintr-un motiv care este în acelaşi timp uman şi supranatural – virtuţile familiei creştine. O repet: Harul lui Dumnezeu îl au.

Colocvii, 108

Orgoliul, marele duşman

Evitaţi orgoliul, care este cel mai rău duşman al vieţii voastre conjugale: În certurile voastre mici nici unul nu are dreptate. Cel mai senin dintre voi doi trebuie să spună un cuvânt care să poată amâna proasta dispoziţie până mai târziu. Şi mai târziu – singuri – vă veţi certa, apoi veţi face îndată pace.

Este Isus care trece, 26

A iubi înseamnă… a nutri numai un singur gând, a trăi pentru persoana iubită, a nu-şi mai aparţine, a fi supus, fericit şi liber cu sufletul şi cu inima, unei voinţe care este alta… şi a noastră în acelaşi timp.

Brazdă, 797

Când inima lor este foarte mică, oamenii par că-şi păstrează proiectele alături, într-o biată cutie.

Brazdă, 802

Cineva a comparat inima noastră cu o moară acţionată de vânturile Dragostei, ale pasiunii…

Brazdă, 811