Sfântul Josemaría Escrivá
Pentru a vorbi cu Dumnezeu

Educaţia şi responsabilităţile civile

Etichete: Educaţie, Dreptate, Solidaritate
Un om sau o societate care nu reacţionează în faţa tulburărilor şi nedreptăţilor, şi care nu caută să le uşureze, nu sunt un om sau o societate la înălţimea iubirii Inimii lui Cristos. Creştinii – deşi păstrând mereu cea mai amplă libertate de a studia şi de a pune în practică soluţii diverse, şi bucurându-se de aceea de un pluralism logic – trebuie să coincidă în dorinţa comună de a sluji omenirea. Altfel creştinismul lor nu va fi Cuvântul şi Viaţa lui Isus; va fi o travestire, o înşelăciune, în faţa lui Dumnezeu şi în faţa oamenilor.
Este Isus care trece, 167

O rasă, o limbă, o culoare

Domnul nostru a venit să aducă pacea, vestea cea bună, viaţa la toţi oamenii. Nu celor bogaţi numai, şi nici numai celor săraci. Nu numai celor înţelepţi, nici numai celor naivi. Tuturor. Fraţilor, pentru că suntem toţi fraţi, fii ai aceluiaşi Tată, Dumnezeu. Pentru care nu este decât o rasă: rasa fiilor lui Dumnezeu. Nu este decât o culoare: culoarea fiilor lui Dumnezeu. Şi nu este decât o limbă: cea care vorbeşte inimii şi minţii şi, fără sunetul cuvintelor, ne fac să-l cunoaştem pe Dumnezeu, şi face ca să ne iubim reciproc.
Este Isus care trece, 106

Viaţa noastră este o slujire

Toată viaţa noastră, fiice şi fiii mei, este aceasta: o slujire cu scopuri exclusiv supranaturale, pentru că Opus Dei nu este şi nici nu va fi vreodată – nu poate să fie absolut – un instrument temporal; dar este în acelaşi timp o slujire umană, pentru că voi nu faceţi altceva decât să căutaţi să ajungeţi la perfecţiunea creştină în lume, într-o lume curată, prin iniţiativa voastră cea mai liberă şi responsabilă pe toate tărâmurile de activitate civilă. O slujire plină de abnegaţie, care nu înjoseşte ci educă, lărgeşte inima – îl face roman în sensul cel mai înalt al cuvântului – şi ne conduce la căutarea onoarei şi binele oamenilor din orice naţiune: pentru ca să fie în fiecare zi mai puţin săraci, mai puţin ignoranţi, mai puţine suflete fără credinţă, mai puţin disperaţi, mai puţine războaie, mai puţine nesiguranţe, mai multă caritate, mai multă pace.

Scrisoarea 31-V-1943, n. 1 în Illanes J.L., Ocáriz F. Rodríguez P. L'Opus Dei nella Chiesa, Edizioni Piemme, Casale Monferato 1993, p. 186.

Unde există sărăcie, tristeţe şi durere

Opus Dei „trebuie să fie prezent” unde există sărăcie, unde nu este de muncă, unde este tristeţe şi unde există durere, pentru a face astfel ca durerea să fie trăită cu bucurie, ca să dispară sărăcia, să nu mai fie lipsă de locuri de muncă – să formăm persoane ca să poată găsi –, şi pentru a face astfel ca Isus Cristos să intre în viaţa fiecăruia, în măsura în care fiecare o vrea, pentru că suntem foarte buni prieteni ai libertăţii.
O privire spre viitorul din inima lui Vallecas, Madrid 1998, p. 135, cuvinte pronunţate la 1-X-1967

A lupta împotriva foamei, nedreptăţii şi ignoranţei

— Şi cum putem să luptăm cu eficacitate – a întrebat cineva din fundul sălii mari – împotriva foamei, nedreptăţii şi ignoranţei?
– „Fiul meu, noi încercăm s-o facem. Suntem o forţă sfântă, supranaturală. Căutăm să facem astfel ca în lume să fie mai puţini săraci, mai puţini ignoranţi, mai multă dreptate; şi eu îţi voi spune că primul mijloc este rugăciunea, mortificaţia. Le poţi pune în practică în munca ta, făcând-o cât mai bine. Şi apoi tratând pe toţi cu afecţiune, cu prietenie fidelă, curată, umană şi supranaturală. Puţin câte puţin o vom face, fără violenţă: violenţa aduce numai dezordine şi orori chiar şi mai mari decât cele pe care vrea să le evite”.
O privire spre viitorul din inima lui Vallecas, Madrid 1998, p.135, cuvinte pronunţate la 1-X-1967

A pune în practică porunca nouă a iubirii

Se înţeleg foarte bine nerăbdarea, neliniştea, dorinţele agitate ale acelora care, care cu un suflet natural creştin (vezi Tertulian, Apologeticum, 17 – PL 1, 375 –), nu se resemnează în faţa nedreptăţii personale şi sociale pe care inima omului este capabilă să creeze. Sunt atâtea secole ale convieţuirii oamenilor, şi este încă atâta ură, atâtea distrugeri, atât fanatism acumulat în ochii care nu vor să vadă şi în inimi care nu vor să iubească. Vedem bunurile pământului împărţite la puţini şi bunurile culturii închise în cenacole restrânse. Afară, este foame de pâine şi de doctrină; şi vieţile umane, care sunt sfinte pentru că vin de la Dumnezeu, sunt tratate ca lucruri, ca numere statistice. Înţeleg şi împărtăşesc această nerăbdare: ea mă îndeamnă să privesc la Cristos care continuă să ne invite să punem în practică porunca nouă de iubire.
Este Isus care trece, 111