Sunt nenumărate cărţile care relatează viaţa şi activităţile întemeietorului Opus Dei, dar aşa cum scrie autorul în introducerea la volum, "această carte este un experiment", o tentativă de "a povesti viaţa Sfântului Josemaría prin imagini şi relatări", experienţa unor persoane de a întâlni un sfânt din secolul al XX-lea.

În prefaţa la volum, Joaquín Navarro-Valls a amintit că a avut norocul de a putea fi alături de fondatorului Opus Dei şi de "a putea atinge cu mâna ceea ce Biserica a indicat după aceea ca sfinţenie".

"Sfinţii nu trebuie trataţi ca nişte statuete care trebuie puse în dulap. Sfinţii sunt oameni în carne şi oase care au trăit vieţi umane pline de speranţe, de muncă şi uneori şi de frică, dar mereu bogate în dialog cu Dumnezeu, transformând evenimente aparent obişnuite în capodopere divine".

Bruno Mastroiani lucrează la Oficiul Informaţii al Prelaturii Opus Dei; laureat în filozofie, se ocupă de comunicare şi de relaţie cu mass-media şi este profesor la Facultatea de Comunicaţii de la Universitatea Pontificală Santa Croce.

Agenţia Zenit l-a intervievat.

Cine a fost Josemaría Escrivà?

Mastroiani: Întreaga viaţă a sfântului Josemaría s-ar putea rezuma astfel: un copil născut într-un sătuc din Spania la începuturile anilor 1900 care, prin faptul că a ascultat ceea ce îi cerea Dumnezeu, a devenit un mare sfânt capabil să facă sute de mii de persoane din toată lumea să descopere că în lucrurile de toate zilele poate fi întâlnit Dumnezeu.

De ce a fost proclamat sfânt?

Cu învăţăturile sale a făcut să se redescopere ceva nou şi în acelaşi timp vechi cum este Evanghelia: toţi cei botezaţi, oricare ar fi condiţia, provenienţa, poziţia şi profesia lor, sunt chemaţi să fie sfinţi, cu ajutorul lui Dumnezeu. Mesajul său este: aşa cum eşti, cu viaţa pe care o ai, chiar acolo te-a aşezat Dumnezeu pentru a te iubi şi pentru a te învăţa să iubeşti. El însuşi a trăit acest spirit în viaţa sa. Ioan Paul al II-lea, în ajunul canonizării din anul 2002, l-a definit: "sfântul obişnuitului". Opus Dei întemeiată de el se dedică acestui lucru: să ofere ocazii de formare spirituală pentru a ajuta persoane obişnuite, care trăiesc în mijlocul lumii, să cultive raportul lor cu Dumnezeu.

Care au fost intuiţiile sale geniale, modul său de a fi om normal dar nu obişnuit?

Mastroiani: Îmi vin în minte câteva episoade. De exemplu, la o întâlnire publică în Brazilia, în faţa întrebării unei doamne căsătorite de mai multe zeci de ani care îl întreba cum să ţină vie iubirea faţă de soţul ei, el a răspuns: "tu vei fi o enamorada perenă!" (în portugheză enamorada este sinonim cu logodnică). Sau mă gândesc la ceea ce spunea: "patul matrimonial este ca un altar", pentru a sublinia sfinţenia sacramentului căsătoriei. Aşa cum le explica studenţilor: "Dumnezeu te aşteaptă în biroul tău". Avea o capacitate extraordinară de a valoriza orice persoană şi de a arăta fiecărui cât de mult Dumnezeu este prezent în pliurile cele mai obişnuite ale vieţii. O învăţătură năvalnică: nu există nimic din viaţa unei persoane care să poată rămâne în afara raportului cu Dumnezeu.

Cum a făcut să-i mişte în manieră aşa de profundă şi eficace pe laici pentru a dezvolta misiunea la locurile de muncă? S-a inspirat din Conciliul al II-lea din Vatican sau a fost el însuşi un promotor al vocaţiei laicilor?

Mastroiani: De fapt a fost un anticipator al chemării universale la sfinţenie prezentă din totdeauna în învăţătura Bisericii şi readusă la lumină cu o nouă strălucire de Conciliul al II-lea din Vatican. De fapt, încă din anii '30 repeta că vocaţia botezială este vocaţie la sfinţenie: Cristos ne cheamă să fim desăvârşiţi ca Tatăl ceresc, chemare adresată tuturor şi nu numai celor consacraţi. Această învăţătură a învăţat-o înainte de toate de la părinţii săi: soţi creştini obişnuiţi, tatăl comerciant, mama dedicată familiei, care desfăşurau o viaţă normală în exterior dar în interior plină de credinţă şi de iubire faţă de Dumnezeu. Se poate spune că spiritul lui Opus Dei - care este de altfel spiritul creştin trăit în cotidian - este rezultatul climatului pe care el însuşi l-a respirat în familia sa.

Unii aduc critici Prelaturii Opus Dei descriind-o ca o societate secretă, puteţi să ne ilustraţi carisma şi multele opere bune pe care le desfăşoară?

Mastroiani: Opus Dei nu se reuşeşte să fie înţeleasă dacă se încearcă inserarea ei în coordonatele politico-economice ale mentalităţii dominante pentru că este un fenomen eminamente spiritual. Pentru a avea o idee despre ceea ce este Opera trebuie să ne gândim la un soţ care o iubeşte cu adevărat pe soţia sa şi ştie să-i manifeste afectul său; trebuie să ne gândim la un prieten capabil să fie cu adevărat prieten, adică să ia pe umeri problemele vecinului său; precum şi la un profesionist care pune în munca sa dăruire şi angajare pentru a-l sluji pe cel care este în jurul său. Persoane care fac asta nu pentru că sunt primii din clasă, ci pentru că au un raport viu cu Dumnezeu şi din acel raport scot dorinţa de a trăi după "stilul" Său, care este iubirea. Pentru aceasta s-au născut în toată lumea şi iniţiative educative şi de asistenţă pentru a veni în întâmpinarea diferitelor necesităţi ale societăţii. Sunt iniţiative civile (şcoli, spitale, centre de formare etc.) promovate de credincioşi din Prelatură împreună cu prieteni şi colaboratori. Lucrează în ţările în curs de dezvoltare precum şi în cele avansate pentru a contribui la binele comun. Două exemple dintre toate la Roma: Campusul Bio-Medical unde se încearcă să se realizeze o asistenţă medicală competentă şi în acelaşi timp umană şi Centrul Elis care în fiecare an inserează sute de tineri în lumea muncii.

Sfântul Josemaría Escrivà a explicat sensul optimismului creştin. Aţi putea să ne povestiţi cum explica optimismul său?

Mastroiani: Bucuria sfântului Josemaría nu era un fapt numai de caracter, era rezultatul dialogului său continuu cu Dumnezeu. Toate învăţăturile sale s-ar putea rezuma într-una singură: bucuria are o rădăcină supranaturală care derivă din faptul de a şti că suntem copii ai lui Dumnezeu. Tristeţea şi descurajarea, în schimb, sunt ceva demoniac. Cine este plin de Dumnezeu este mulţumit în timp ce acela care este departe de El simte un continuu simţ de lipsă şi frustrare. Este o învăţătura care rupe crusta formală în care uneori, deşi creştini, tindem să ne tencuim atunci când începem să ne vedem drept credincioşi, evlavioşi şi uităm că pentru Dumnezeu noi suntem nişte copii. Bucuria copiilor lui Dumnezeu este rod al acestei substanţiale răsturnări de perspectivă.

(Traducere de pr. Mihai Pătraşcu, www.ercis.ro)