Ci cât vei fi mai generos pentru Dumnezeu, cu atât vei fi mai fericit.

Brazdă, 18

Dăruirea de sine este primul pas al unei curse făcută din sacrificiu, bucurie, dragoste, unire cu Dumnezeu. —Astfel întreagă viaţă se umple de o fericită nebunie care descoperă fericirea acolo unde logica omenească nu vede decât renunţare, suferinţă, durere.

Brazdă, 2

Chemarea Domnului (vocaţia) se prezintă întotdeauna astfel: Dacă cineva vrea să mă urmeze, să se renege pe el însuşi, să-şi ia Crucea şi să vină după mine.

Da, vocaţia cere renunţare, sacrificiu. Dar devine dulce acest sacrificiu – gaudium cum pace, bucuria cu pace – dacă această renunţare este totală!

Brazdă, 8

Când egoismul tău te îndepărtează de la grija comună pentru bunăstarea (sănătăţii şi a sfinţeniei) a tuturor oamenilor, când devii calculat şi când nevoile materiale şi morale ale aproapelui nu te ating, mă văd obligat să-ţi reproşez ceva foarte tare pentru a te face să reacţionezi: dacă nu simţi fericita fraternitate cu fraţii tăi oamenii, şi dacă trăieşti la marginea familiei creştine, nu eşti decât un biet copil găsit.

Brazdă, 16

Vine adesea, ea, tentaţia de a-şi păstra puţin timp pentru tine…

Învaţă o dată pentru totdeauna să remediezi atâta meschinărie: pedepseşte-te numaidecât.

Brazdă, 19

O datorie urgentă: să mişti conştiinţă credincioşilor şi a necredincioşilor – să mobilizezi oamenii de bunăvoinţă – pentru ca să coopereze şi să aprovizioneze cu instrumentele materiale necesare muncii pentru suflete.

Brazdă, 24

Sfânta Fecioară Maria, Stăpâna dăruirii de sine, nu cunoaşte limită. —Îţi aminteşti? Lăudând-o pe Ea, Isus a afirmat: Acela care face voia Tatălui meu acela (aceea!) este Mama mea!...

Roag-o pe această bună Mamă ca să se întărească în sufletul tău – cu forţa dragostei şi a eliberării – răspunsul generos, exemplar, care a fost al ei! Ecce ancilla Domini – Iată roaba Domnului.

Brazdă, 33