În atelierul lui Iosif

Numele de Iosif înseamnă ‘Dumnezeu va adăuga’. Dumnezeu adaugă la viaţa sfântă a acelora care împlinesc voinţa sa o dimensiune neaşteptată

Sfântul Iosif în Evanghelie

Ştim că era un muncitor ca milioane de oameni în toată lumea: desfăşura meseria obositoare şi umilă pe care Dumnezeu, luând trupul nostru şi vrând să trăiască treizeci de ani ca unul dintre noi, l-a ales pentru sine. Sfânta Scriptură spune că Iosif era tâmplar.

O mare personalitate

Din relatările evanghelice apare marea personalitate umană a lui Iosif: în nici o împrejurare nu apare un om slab şi temător în faţa vieţii; dimpotrivă, ştie să înfrunte problemele, depăşeşte situaţiile dificile, acceptă cu responsabilitate şi iniţiativă datoriile care îi sunt încredinţate.

Nu sunt de acord cu modul tradiţional de a-l reprezenta pe Sfântul Iosif ca un bătrân, chiar dacă recunosc intenţia bună de a pune în relief fecioria perpetuă a Mariei. Eu mi-l imaginez tânăr, puternic, poate cu câţiva ani mai mulţi decât Sfânta Fecioară, dar în plinătatea vârstei şi a forţei fizice.

Curăţia se naşte din iubire

Pentru a practica virtutea curăţiei nu este necesar să aştepţi bătrâneţea sau pierderea vigorii. Curăţia se naşte din iubire, şi nu sunt un obstacol pentru iubirea curată forţa şi bucuria tinereţii. Erau tinere inima şi trupul lui Iosif când s-a căsătorit cu Maria, când a cunoscut misterul Maternităţii sale divine, când a trăit alături respectând acea integritate pe care Dumnezeu a încredinţat-o lumii ca unul din semnele venirii sale între oameni. Cine nu este capabil să înţeleagă o astfel de iubire înseamnă că ştie prea puţin despre adevărata iubire şi că ignoră total sensul creştin al castităţii.

În toate zilele, muncă

Iosif, deci, era un lemnar din Galileia, un om ca toţi ceilalţi. Şi ce se putea aştepta de la viaţa unui locuitor dintr-o localitate pierdută ca Nazaretul? Muncă şi nimic altceva decât muncă; în toate zilele, mereu cu acelaşi efort. Apoi, la încheierea zilei, o casă săracă şi mică, pentru a împrospăta forţele şi să reînceapă să lucreze a doua zi.

Dar, în ebraică, numele de Iosif înseamnă Dumnezeu va adăuga. Dumnezeu adaugă la viaţa sfântă a acelora care împlinesc voinţa sa o dimensiune neaşteptată: aceea cu adevărat importantă, aceea care dă valoare tuturor lucrurilor, aceea divină. La viaţa umilă şi sfântă a lui Iosif, Dumnezeu a adăugat – să-mi fie permis să vorbesc aşa – viaţa Fecioarei Maria şi cea a lui Isus, Domnul nostru. Dumnezeu nu se lasă întrecut în generozitate. Iosif putea să-şi însuşească cuvintele Mariei, soţia sa: Quia fecit mihi magna qui potens est, mari lucruri a făcut pentru mine Cel Atotputernic, quia respexit humilitatem, pentru că a privit la micimea mea (Vezi Lc 1, 48-49).

Un om în care Dumnezeu s-a încrezut

Iosif era într-adevăr un om obişnuit în care Dumnezeu s-a încrezut pentru a face lucruri mari. A ştiut să trăiască cum voia Dumnezeu în toate şi în fiecare eveniment care compunea viaţa sa.

De aceea Sfânta Scriptură îl laudă pe Iosif afirmând că era drept (Vezi Mt 1, 19). Şi în limba ebraică, drept înseamnă evlavios, servitor ireproşabil al lui Dumnezeu, înfăptuitor al voinţei divine; înseamnă şi bun şi caritabil faţă de aproapele. Într-un cuvânt, cel drept este acela care îl iubeşte pe Dumnezeu şi arată această iubire împlinind poruncile şi orientând viaţa întreagă în slujba oamenilor, fraţii săi.

Este Isus care trece, 40