Sr. Carmen Esqueta este călugăriţă în Ordinul Milostivirii, şi infirmieră. Ea îl cunoaşte bine pe doctorul Nevado, pe care l-a asistat ca infirmieră de bloc operator în cursul multor ani. "Pot spune că el m-a învăţat tot ce ştiu". Ea a fost, de asemenea, un martor apropiat al bolii doctorului Nevado, până în punctul în care această boală l-a împiedecat să mai lucreze.

La Almendralejo am trăit între anii 1962 şi 1967, aproximativ. Am revenit în 1988 până în 1992, când am plecat în America, pentru 16 luni. Între 1962 şi 1967 am lucrat la clinica Nuestra Señora del Pilar.

Atunci l-aţi cunoscut pe dr. Nevado?

Da, căci în această clinică doctorul Nevado a lucrat în toţi aceşti ani. Îmi amintesc că în 1962, el şi-a terminat specializarea în medicină; era încă celibatar şi locuia în clinică. În această perioadă am început să-l ajut la blocul operator. Îi datorez mult doctorului Nevado în ce priveşte activitatea mea profesională, şi pot spune că el m-a învăţat tot ceea ce ştiu: să fac radiografii, să îi anesteziez pe bolnavi şi tot ce este necesar de ştiut într-un bloc operator.

Ce amintiri aveţi despre dr. Nevado?

Dr. Nevado şi-a câştigat în aceşti ani o reputaţie de medic excelent. Era extraordinar de muncitor, pregătea cu foarte mare grijă fiecare intervenţie şi era foarte amabil cu infirmierele. Realizam tot felul de intervenţii: chirurgia stomacului, prostatei, coloanei vertebrale... Era mult de lucru la chirurgie ortopedică, specialitate care impunea pe atunci intervenţia cu ajutorul razelor X. Mâinile dr. Nevado au lucrat foarte mult sub această expunere la radiaţii şi cu intensităţi de iradiere ridicate, căci el voia totdeauna să obţină un rezultat bun, mergând până la cel mai mic detaliu.

Aţi putut observa efectele afecţiunii de care suferea dr. Nevado?

Am lucrat adeseori sub conducerea dr. Nevado, între 1962 şi 1967, la clinica Nuestra Señora del Pilar din Almendralejo, aşa cum am mai spus. Mai târziu, la reîntoarcerea mea la Almendralejo în 1998, am avut ocazia să-l ajut din nou la spitalul din Zafra. Am observat cum amândouă mâinile îi erau atinse de expunerea la razele X. La început, mi-am dat seama că pierdea sensibilitatea: este bine cunoscut că chirurgii lucrează sub mare tensiune şi că orice întârziere îi face nerăbdători. Mi-am dat seama că sensibilitatea degetelor sale a scăzut pentru că refuza anumite instrumente pe care i le dădeam, doar pentru că nu le putea mânui.

Ce alte detalii vă mai amintiţi?

Mai târziu au apărut alte simptome: eczeme, iar în faza terminală a maladiei care îi afecta mâinile am putut constata importante ulceraţii care atingeau în principal cele trei degete mediane de la ambele mâini. Au apărut şi deformări ale unghiilor; ele arătau ca ciocul de papagal.

Ştiaţi despre ce este vorba?

Ştiam că această afecţiune era fără îndoială o radiodermită şi că ea nu era vindecabilă; era posibilă numai atenuarea jenei cauzate de maladie cu creme ce potoleau suferinţa.

Ce s-a întâmplat după aceea?

A venit un moment în care nu mai putea suporta spălarea mâinilor cu detergenţi puternici şi perierea mâinilor, aşa cum fac chirurgii înaintea oricărei operaţii. În plus, chirurgii au obiceiul să-şi pună mănuşi cu talc la interior. Dr. Nevado, în starea avansată a bolii, nu mai tolera talcul. Îşi punea mănuşi sterile de in sub mănuşile de cauciuc.

Acest lucru îi afecta lucrul?

Încetul cu încetul el a trebuit să se consacre chirurgiei de mai mică anvergură. A abandonat de tot traumatologia ca şi orice fel de intervenţie care necesita controlul sub raze X. Singurul lucru care îl făcea era să trateze fracturile de mai mică importanţă şi să aplice bandaje de ipsos. Până în ziua în care a fost constrâns să înceteze de tot să mai opereze.

L-aţi revăzut după aceşti ani?

La reîntoarcerea mea din America, am petrecut câtva timp la Almendralejo, înaintea plecării în Andaluzia, însă nu am avut ocazia să îl salut personal pe dr. Nevado. I-am putut vorbi doar la telefon. Mi-era dificil să îl văd din cauza muncii sale intense, şi pentru că pregătea căsătoria celui de al doilea fiu. Am regretat foarte mult să nu-l pot saluta, dat fiind că îi datorez multe şi datorită marii admiraţii pe care i-o port. Îl consider ca unul dintre cei mai buni chirurgi pe care mi-a fost dat să-i întâlnesc, extraordinar de inteligent şi foarte generos cu bolnavii. În cursul anilor în care am lucrat cu el, nu s-a plâns niciodată de oboseală, putând fi chemat la orice oră, ziua şi noaptea.

Ce impresie v-a făcut vestea că operează iarăşi normal?

Am fost foarte bucuroasă să aflu că a reînceput să opereze, normal, fără a se mai expune la radiaţii. Este evident că am fost surprinsă că a putut să revină la chirurgie după radiodermita gravă de care suferea la mâini şi despre care ştiam toţi că este incurabilă. Mi s-a spus că şi-a revenit la practicarea din plin a medicinii pentru că mâinile sale sunt absolut sănătoase, chiar dacă, aşa cum am mai spus, n-am avut ocazia să-mi dau seama direct.

Ştiţi cum s-a vindecat?

Mi s-a spus, de asemenea, că singura explicaţie găsită a acestei vindecări extraordinare este rugăciunea prin care dr. Nevado a cerut, acum câteva luni, intercesiunea Fericitului Josemaría Escrivá.

Jaén, 5 octombrie 1993