Pentru publicul larg

Yolanda Cagigas este directoare a arhivelor generale ale Universităţii din Navarra, iar din 2009 colaboratoare a Institutului Istoric Sf. Josemaría Escrivá. Ne vorbeşte despre viitoarea ei apariţie editorială şi ne povesteşte despre cum l-a descoperit ea pe Sf. Josemaría Escrivá de-a lungul lucrărilor pe care le-a scris.

Născută la Santander, stabilită la Pamplona de mai bine de douăzeci de ani, directoare a arhivelor generale ale Universităţii din Navarra, iar din 2009 colaboratoare a Institutului Istoric Sf. Josemaría Escrivá, Yolanda Cagigas ne vorbeşte despre viitoarea ei apariţie editorială şi ne povesteşte despre cum l-a descoperit ea pe Sf. Josemaría Escrivá de-a lungul lucrărilor pe care le-a scris.

Yolanda Cagigas Ocejo, este istoric și specialist în domeniul arhivistic. Colaborează cu Institutul Istoric Sfântului Josemaría Escrivá.

Cum a început această muncă?

În primul rând am publicat în «Studia et Documenta», revista Institutului, o ediţie critică a scrisorilor Sf. Josemaría Escrivá către Dolores Fisac din vremea războiului civil spaniol, articol care poate fi consultat la acest link:

Cartas de Josemaría Escrivá de Balaguer a Dolores Fisac (21 de mayo de 1937 - 16 de noviembre de 1937). Prin intermediul acestei corespondenţe, purtată într-o conjunctură istorică cu totul specială, Dolores Fisac a cerut să fie primită în Opus Dei. A fost prima femeie – după María Ignacia Escobar – care şi-a descoperit vocaţia în Opus Dei.

De curând tocmai am terminat un alt articol pentru «Studia et Documenta» care nu a văzut încă lumina tiparului, despre acordarea unui titlu de doctor honoris causa al Universităţii din Navarra în vremea când Sf. Josemaría îndeplinea funcţia de Mare Cancelar al acestei universităţi. Fondatorul Opus Dei a acordat aceste doctorate în cadrul a patru ceremonii academice unde a pronunţat patru din cele zece discursuri ale sale. Directorul Institutului Istoric este cel care mi-a încredinţat elaborarea ediţiei critice a discursurilor Sf. Josemaría care formează astăzi obiectul cercetărilor mele.

Întemeietorul Opus Dei în campusul Universității din Navarra, lăngă clădirea vechi a bibliotecii în 1967.

Care sunt celelalte şase discursuri ?

În total sunt zece discursuri. În ordine cronologică au fost pronunţate cu următoarele prilejuri:

- numirea sa ca doctor honoris causa al Universităţii din Saragossa la 21 octombrie 1960

- ridicarea lui Studium Generale din Navarra la rang de Universitate la 25 octombrie 1960

- acordarea titlului de cetăţean de onoare al Pamplonei la primăria oraşului la 25 octombrie 1960

- acordarea a două titluri de doctor honoris causa al Universităţii din Navarra lui Juan Cabrera y Felipe şi respectiv lui Miguel Sancho Izquierdo, la 28 noiembrie 1964

- inaugurarea centrului Elis la Roma la 21 noiembrie 1965

- acordarea titlului de cetăţean de onoare al oraşului Barcelona la 7 octombrie 1966

- acordarea titlului de doctor honoris causa profesorilor: Guilherme Braga da Cruz, Willy Onclin, Ralph M. Hower, Otto B. Roegele, Jean Roche et Carlos Jiménez Díaz la Universitatea din Navarra la 7 octombrie 1967

- acordarea titlului de doctor honoris causa al Universităţii din Navarra la 7 octombrie 1972 profesororilor : Paul Ourliac, Juan de Contreras y López de Ayala şi Erich Lettere

- acordarea a două titluri de doctor honoris causa profesorilor Franz Hengsbach şi Jérôme Lejeune, la Universitatea din Navarra, la 9 mai 1974

- la ceremonia de la primăria oraşului Barbastro care i-a acordat medalia de aur a acestei localităţi la 25 mai 1975.

Constatăm cu surprindere că au fost într-adevăr doar zece discursuri.

Într-adevăr acest număr mic m-a mirat şi pe mine. Cred că acest lucru se datorează între altele faptului că Sf. Josemaría avea o personalitate prea puţin preocupată de discursuri. În orice caz aceasta este concluzia la care am ajuns atunci când am descoperit documentul despre care vreau să vă vorbesc.

Ținând un discurs la ceremonia de acordare a titlurilor de doctor honoris causa la Universitatea din Navarra. La dreaptă, prof. Ismael Sánchez Bella, prorector, în 1967.

Am văzut că prima ceremonie de acordare a titlului de doctor honoris causa la Universitatea din Navarra a avut loc la 28 octombrie 1964. Cu câteva luni înainte Universitatea trimisese la Roma planul de desfăşurare a ceremoniei. Acest document propunea: «primirea Marelui Cancelar şi a Consiliului Director al Universităţii la primăria oraşului Pamplona.» Sf. Josemaría a citit documentul şi a adăugat pe margine : «fără scurte alocuţiuni» ceea ce arată clar că le evita pe cât îi stătea în putinţă.

Pentru multă lume discursurile academice ale Sf. Josemaría fac parte din scrierile sale mai puţin cunoscute. Sunt deci acestea « accesibile marelui public»?

Cred că toate operele Sf. Josemaría se adresează «marelui public» şi nu numai credincioşilor prelaturii. Este firesc dacă ţinem seama că mesajul lui Opus Dei se adresează tuturor creştinilor. Discursurile sale au fost pronunţate în public, ele se adresează deci întregii lumi din motive evidente. Este adevărat că nu sunt la fel de răspândite precum celelalte opere, dar sunt totuşi la îndemâna oricui: după ce le-a pronunţat ele au fost publicate în presă şi se pot găsi în arhive. La ora actuală opt dintre ele se află pe internet .

Yolanda, nu l-aţi cunoscut personal pe Sf. Josemaría , dar cum aţi perceput trăsăturile sale de caracter aşa cum se reflectă ele din scrierile sale? Care ar fi trăsătura de caracter pe care aţi menţiona-o înainte de toate?

Într-adevăr nu l-am cunoscut personal, dar cred că ajungem să cunoaştem pe cineva şi mai ales mesajul său – ceea ce este cel mai important – prin intermediul scrierilor şi operelor sale. În modestele mele cercetări pentru ultimul articol apărut în «Studia et Documenta» am fost surprinsă de anumite trăsături ale caracterului său.

Sf. Josemaría vorbește cu niște studenți de la Universitatea din Navarra, în 1964.

La 13 noiembrie 1964, Amadeo de Fuenmayor i-a scris o scrisoare Sf. Josemaría în care printre altele îl anunţa: «Judecând după veştile pe care le-am primit de peste tot se pare că o mulţime enormă va veni la Pamplona.» Sf. Josemaría a subliniat sintagma «o mulţime enormă va veni la Pamplona» şi a notat cu cerneală roşie: «Fie ca Domnul să ne dea harul răbdării ! Nu este ceea ce îmi doream.» Nu-i plăceau mulţimile şi totuşi în acei ani s-a întâlnit cu grupuri foarte numeroase, cu o mulţime de oameni, mai ales în 1967.

Cred că toate operele Sf. Josemaría se adresează «marelui public» şi nu numai credincioşilor prelaturii. Este firesc dacă ţinem seama că mesajul lui Opus Dei se adresează tuturor creştinilor şi din motive evidente discursurile sale au fost elaborate pentru a fi pronunţate în public, deci ele se adresează lumii întregi.

Cred că toate operele Sf. Josemaría se adresează «marelui public» şi nu numai credincioşilor prelaturii. Este firesc dacă ţinem seama că mesajul lui Opus Dei se adresează tuturor creştinilor.

În ceea ce priveşte demersul academic propriu-zis de acordare a titlurilor de doctor honoris causa, s-a vorbit despre cum urma să se îmbrace Sf. Josemaría la această ceremonie pe care trebuia să o prezideze în calitatea sa de Mare Cancelar.

La plecare, la Roma, se hotărâse că va purta culorile proprii celor două doctorate pe care le avea: în Drept şi în Teologie. Doi profesori din Pamplona i-au scris ca să-i spună cum vedeau ei lucrurile în această privinţă. I-au scris că veşmintele rectorului, cu pelerină şi tocă neagră, erau cele mai potrivite: într-adevăr când un profesor devine rector el nu mai poartă culorile facultăţii pe care a absolvit-o, ci negru, pentru a arăta că nu mai aparţine facultăţii sau facultăţilor unde s-a format, asta în cazul în care are titlul de doctor în mai multe specialităţi, şi că este mai presus de aceste aspecte pentru a le putea conduce. Respectivii profesori au adăugat că, după părerea lor, ar fi potrivit ca Marele Cancelar să nu mai poarte culorile facultăţilor unde a obţinut cele două doctorate, ci să poarte peste sutană – cu mantie şi manşete de dantelă roz – o pelerină de mătase neagră, o tocă cu ciucure şi cu franjuri aurite şi colanul propriu funcţiei sale. Când Sf. Josemaría a aflat cum trebuia să arate costumaţia sa academică a notat cu cerneală roşie nişte cuvinte care spun totul de spre caracterul său: «Să facă cum le-or place, mie unul nu-mi pasă!»

Şi în ceea ce priveşte credinţa sa?

În ceea ce priveşte credinţa Sf. Josemaría, iată ceea cum văd eu lucrurile după ce am elaborat ediţia critică a corespondenţei sale cu María Dolores Fisac.

Sf. Josemaría vorbește cu profesorul Alvaro D'Ors înainte de ceremonia de acordare a titlurilor de doctor honoris causa la Universitatea din Navarra, în 1967

N-aş putea să-mi imaginez condiţii mai vitrege pentru o muncă apostolică decât un război şi mai mult, un război însoţit de o cumplită persecuţie a Bisericii. Ar fi fost firesc ca fondatorul să aştepte sfârşitul războiului. Cu toate acestea, chiar în asemenea condiţii Sf. Josemaría s-a ocupat de mântuirea sufletelor într-un mod cu totul ieşit din comun. A invitat-o pe Dolores să se gândească la posibila ei vocaţie în Opus Dei şi acest caz nu a fost singurul. De îndată ce a părăsit legaţia Hondurasului, a programat şi a predicat diferite meditaţii spirituale; în jurul acestei date José María Albareda a cerut să fie primit în Opus Dei. Cred că acest mod de a acţiona arată cel mai bine hotărârea cu care Sf. Josemaría voia să împlinească voia lui Dumnezeu şi totodată credinţa sa nestrămutată în harul lui Dumnezeu. Comuniunea sa cu Dumnezeu în rugăciune, euharistia şi sacrificiile i-au dat forţa de care avea nevoie. Din documentele pe care le-am studiat am constatat că faţă de toate suferinţele războiului – incertitudinea, neliniştea, foamea, frica, grijile - el practica mortificările corporale voluntare, aşa cum se vede din faptul că i-a cerut lui Isidoro Zorzano fiere [o subsatnţă foarte amară]. Toate acestea sunt cu atât mai impresionante cu cât în vremea acea Sf. Josemaría era foarte încercat în forul său interior. Dacă ţinem cont de caracteristicile acelui conflict am fost surprinsă de absenţa totală a oricărui fel de apreciere asupra modului de acţiona al uneia sau a alteia din taberele implicate în conflict. Cred că cu greu s-ar putea găsi o situaţie mai dificilă pentru a trăi experienţa milei şi a respectului pentru celălalt.

* Yolanda Cagigas este licenţiată a mai multor universităţi: licenţiată în istorie contemporană la Universitatea din Valladolid, master în arhivistică la Universitatea din Sevilla, doctorat în istorie al Universităţii din Navarra. La ora actuală este preşedinte al Asociaţiei Arhiviştilor din Navarra, membră a comitetului executiv al conferinţei arhiviştilor de la universităţile spaniole, membră a Comitetului executiv la Section on Architectural Records de l’International Council on Archives ICA-SAR). A scris numeroase articole despre arhivistică în revistele de specialitate, şi-a publicat teza de doctorat: «Revista Vida Nueva (1967-1976). Un proiect de renovare pe timp de criză», Pamplona, Universitatea din Navarra, 2007.

Sf. Josemaría cu Venerabil Alvaro del Portillo în procesiune ceremonii de acordare a titlurilor de doctor honoris causa la Universitatea din Navarra, în 1974