Sfântul Josemaría Escrivá
Pentru a vorbi cu Dumnezeu

Învierea

Etichete: Bucurie, Evanghelie, Isus Cristos
În seara aceleiaşi zile, prima a săptămânii, deşi uşile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: "Pace vouă!" Zicând aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta. Discipolii s-au bucurat când l-au văzut pe Domnul. Atunci, Isus le-a zis din nou: "Pace vouă! Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi". Şi, spunând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis: "Primiţi pe Duhul Sfânt. Cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veţi ţine, vor fi ţinute". (In 20, 19-23)

„Cristos trăieşte. Acesta este marele adevăr care umple de conţinut credinţa noastră. Isus, care a murit pe Cruce, a înviat, a triumfat asupra morţii, asupra puterii întunericului, asupra durerii, asupra fricii. Nu vă temeţi: cu acest îndemn un înger a salutat pe femeile care mergeau la mormânt. Nu vă temeţi! Voi îl căutaţi pe Isus Nazarineanul, pe cel răstignit: a înviat, nu este aici. Haec este dies quam fecit Dominus, exultemus et laetemur in ea; Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm.
Timpul pascal este plin de bucurie, de o bucurie care nu este limitată la această epocă a anului liturgic, dar este prezentă în orice moment în sufletul creştinului. Pentru că Isus Cristos trăieşte: Cristos nu este un om al trecutului, care a trăit un timp şi apoi a plecat lăsându-ne o amintire şi un exemplu minunate. Nu: Cristos trăieşte. Isus este Emanuel, Dumnezeu cu noi. Învierea sa ne descoperă că Dumnezeu nu-i părăseşte niciodată pe ai săi. Uită oare o femeie de copilul său, încât să nu fie mişcată pentru fiul sânului său? Chiar dacă aceste femei ar uita, eu nu te voi uita niciodată. Aceasta era promisiunea, şi a menţinut-o. Dumnezeu se desfată şi acum să stea între fiii oamenilor.
Cristos trăieşte în Biserica sa: Acum vă spun adevărul: este bine pentru voi ca eu să plec, pentru că dacă nu plec eu, nu va veni la voi Mângâietorul; dar când voi fi plecat, vi-l voi trimite. Acesta era planul lui Dumnezeu: Isus, murind pe Cruce, ne va da pe Duhul Adevărului şi al Vieţii. Cristos rămâne în Biserica sa; în sacramentele sale, în liturgia sa, în predica sa, în toată activitatea sa.
În mod special Cristos continuă să fie prezent printre noi în darul zilnic al Euharistiei. Pentru aceasta Sfânta Liturghie este centrul şi rădăcina vieţii creştine. În toate Sfintele Liturghii este mereu Cristos total, Capul şi trupul. Per Ipsum, et cum Ipso, et in Ipso. Pentru că Cristos este Calea, Mijlocitorul: în El găsim totul; în afara Lui, viaţa noastră rămâne goală.
În Isus Cristos, şi îndemnaţi de El, îndrăznim să spunem – audemus dicere – Pater noster, Tatăl nostru. Îndrăznim să-l numim Tată pe Stăpânul cerului şi al pământului.
Prezenţa lui Isus viu în Ostie este garanţia, rădăcina şi culmea prezenţei sale în lume.
Cristos trăieşte în creştin. Credinţa ne spune că omul, în starea de har, este divinizat. Noi nu suntem îngeri; suntem bărbaţi şi femei, fiinţe de carne şi oase, cu o inimă şi pasiuni, cu tristeţi şi bucurii. Dar divinizarea transformă tot omul, ca o anticipare a învierii glorioase: Cristos a înviat cu adevărat din morţi, primiţia celor care au murit. Pentru că dacă din cauza unui om vine moartea, din cauza unui om va veni şi învierea morţilor; şi cum toţi mor în Adam, astfel toţi vor primi viaţa în Cristos.
Viaţa lui Cristos este viaţa noastră, după cum a promis Apostolilor săi în ziua ultimei cine: Dacă unul mă iubeşte va păzi cuvântul meu, şi Tatăl meu îl va iubi şi noi vom veni la el şi vom locui la el.
De aceea creştinul trebuie să trăiască imitând viaţa lui Cristos, însuşind sentimentele lui Cristos, astfel ca să putem exclama cu Sfântul Paul: Non vivo ego, vivit vero in me Christus, „nu sunt eu care trăiesc, este Cristos care trăieşte în mine”.
Este Isus care trece, 102-103