Munca domestică este un lucru de primă importanţă. De altfel, toate muncile pot să aibă aceeaşi calitate supranaturală: nu sunt datorii mari şi mici: toate sunt mari dacă se fac din iubire. Funcţiile pe care toţi le consideră înalte, devin meschine când se pierde sensul creştin al vieţii.

Colocvii, 109

Nici chiar pe plan personal se poate afirma, în mod unilateral, că femeia poate să atingă perfecţiunea proprie numai în afara familiei: ca şi cum timpul pe care ea îl dedică familiei ar fi un timp furat din dezvoltarea şi maturitatea personalităţii sale. Căminul – oricare ar fi, pentru că şi femeia nemăritată trebuie să aibă un cămin – este un ambient deosebit de propice pentru dezvoltarea personalităţii. Cel mai mare motiv de demnitate a femeii va fi mereu constituit de grijile pe care le are pentru familie; prin grija faţă de soţ şi fii sau, pentru a vorbi în termeni mai generali, prin îndatorirea proprie pentru a crea în jurul ei un ambient primitor şi formativ, femeia realizează aspectul de nesubstituit a misiunii sale, şi prin urmare poate să atingă chiar aici perfecţiunea sa personală.

Colocvii, 87

Importanţa socială

Să vedem puţin. Ce este dimensiunea socială dacă nu a se dărui altora, cu sensul de dăruire şi de slujire, pentru a contribui cu eficacitate la binele tuturor? Munca femeii în casa proprie este prin sine o funcţie socială, dar poate să fie de-a dreptul rolul social de mare importanţă.

Colocvii, 89

Profesionalitate

Desigur, vor fi mereu multe femei care nu vor avea altă ocupaţie decât cea de a avea grijă de casa proprie. Ei bine, vă spun că este vorba de o ocupaţie magnifică, şi se merită să vă dedicaţi ei. Prin această profesie – pentru că ea este; adevărată şi nobilă – exercită un influx pozitiv nu numai asupra familiei, ci chiar asupra multor prieteni şi cunoscuţi, asupra atâtor persoane cu care într-un mod sau altul vin în contact: exercită o influenţă uneori mai extinsă decât cea a altor profesii. Nu mai vorbim apoi când îşi pun experienţa lor şi ştiinţa lor în slujirea a sute de persoane, în centrele destinate formării femeii, de tipul acelora care dirijează fiicele mele din Opus Dei în toate ţările din lume. Atunci devin maestrele casei, cu o eficacitate educativă, aş spune, superioară aceleia a multor docenţi universitari.

Colocvii, 88

Grandiozitate

În faţa lui Dumnezeu, nici o ocupaţie nu este prin ea însăşi mare sau mică. Totul dobândeşte valoarea Dragostei pe care o punem în a o realiza.

Brazdă, 487

O misiune totdeauna actuală şi eroică pentru un creştin obişnuit: a realiza cu sfinţenie îndatoririle cele mai variate, inclusiv cele care par cele mai indiferente.

Brazdă, 496

Îmi scrii din bucătăria ta, de lângă maşina de gătit. După-amiaza începe. E frig. Lângă tine, sora ta mai mică (este ultima care a descoperit această nebunie divină de a trăi din plin vocaţia creştina), curăţă cartofi. În speranţă, te gândeşti tu, munca ei este la fel ca mai înainte. Cu toate acestea este o diferenţă atât de mare! —Este adevărat, înainte ea nu făcea decât să cureţe cartofi: acum, ea se sfinţeşte curăţând cartofi.

Brazdă, 498

Noutatea vieţii obişnuite

Insist: în simplitatea muncii tale obişnuite, în amănuntele monotone ale fiecărei zile, trebuie să descoperi ceea ce este ascuns ochilor multora, secretul care dă măreţie şi noutate: Dragostea.

Brazdă, 489

A transforma proza în alexandrini, într-un poem eroic

Punându-te din nou la munca ta obişnuită, ţi-a scăpat parcă un strigăt de protest: e totdeauna la fel: Iar eu ţi-am spus: —da, e totdeauna la fel. Dar această obligaţie banală, la fel cu aceea pe care o efectuează colegii tăi, trebuie să fie pentru tine o rugăciune continuă, cu acelaşi cuvinte intime şi familiare, dar în fiecare zi pe o melodie diferită.

Este tocmai misiunea noastră de a transforma proza acestei vieţi în alexandrini, într-un poem eroic.

Brazdă, 500