Programul ZMT de la Rio de Janeiro

(radiovaticana.va) Papa Francisc va ajunge la Rio de Janeiro luni, 22 iulie. Pentru deplasările în oraş se va utiliza maşina acoperită, atunci când traseul va fi unul lung, şi automobilul descoperit pentru traseurile mai scurte.

Pentru marţi, 23 iulie, nu sunt prevăzute întâlniri. Însă de miercuri, 24 iulie, începe un program dens de întâlniri şi celebrări:

„Programul de miercuri este dedicat în principal pelerinajului la Aparecida, intens dorit de Sfântul Părinte care va merge în capela Sanctuarului, unde se păstrează imaginea Maicii Domnului de la Aparecida. Pontiful va merge apoi în marea Aulă a Bazilicii, pentru celebrarea Sfintei Liturghii.

Succesiv, Papa Francisc se va deplasa la seminarul “Bom Jesus, pentru a reveni apoi la Rio după-amiază unde va vizita spitalul gestionat de venerabilul Ordin Terţiar Franciscan, vizită cu care se încheie ziua de miercuri.

Joi dimineaţă, Pontiful va merge la Palatul Orăşenesc, sediul primăriei din Rio de Janeiro, unde va binecuvânta steagurile olimpice. Se va duce apoi la comunitatea din Varginha, într-o favelă cum spunem noi în mod obişnuit. În cursul itinerariului, se prevede intrarea Papei într-o locuinţă şi întâlnirea de scurtă durată cu una din familii. Va continua apoi itinerariul până la stadionul de fotbal, unde are loc întâlnirea cu comunitatea. După-amiază: sărbătoarea de primire a tinerilor la Copacabana, urmată de prima întâlnire a Papei ci tinerii participanţi la întâlnirea mondială.

Vineri dimineaţă, ziua începe cu spovezile, în localitatea cu numele Quinta da Boa Vista, prevăzându-se ca Papa să spovedească cinci tineri. După spovezi, Pontiful va merge la sediul arhiepiscopiei. Împreună cu arhiepiscopul locului, Sfântul Părinte va merge în capela arhiepiscopiei, pentru a le saluta pe călugăriţe şi alţi membri ai personalului rezidenţei. Succesiv, Pontiful va recita rugăciunea Îngerul Domnului, de la balconul central al palatului arhiepiscopal. Urmează salutarea comitetului de organizare, tot la sediul arhiepiscopiei, şi prânzul cu tinerii, în număr de 12.

După-amiaza, dat fiind că este vineri, Papa va recita Calea Sfintei Cruci, la fiecare staţiune atingându-se o problemă importantă din perspectiva tinerilor.

Ziua de sâmbătă va începe cu o Sfântă Liturghie solemnă în catedrala din Rio de Janeiro, cu episcopii participanţi la Ziua Mondială a Tinerilor, cu preoţii, seminariştii şi persoanele consacrate.

După celebrarea euharistică, Papa va face un scurt popas la Teatrul municipal din Rio de Janeiro, unde se va întâlni cu clasa conducătoare din Brazilia. Succesiv, Papa va lua prânzul cu cardinalii şi episcopii din Brazilia.

Sâmbătă după-amiază, Pontiful va merge la Guaratiba, într-o zonă care a fost numită ‘Campus Fidei’, locul unde se va desfăşura Veghea de rugăciune şi Sfânta Liturghie de încheiere a Zilei Mondiale a Tinerilor. Episcopul Romei va reveni apoi la Sumaré, pentru odihna nocturnă, în vreme ce tinerii vor rămâne la Campus Fidei.

Duminică dimineaţă, Pontiful va reveni la ‘Campus Fidei’ pentru Sfânta Liturghie de încheiere a Zilei Mondiale. La finalul celebrării euharistice Papa Francisc va anunţa locul următoarei ediţii a Zilei Mondiale a Tinerilor”.