Eu îţi voi spune care sunt comorile omului pe pământ, pentru ca să nu le risipeşti: foame, sete, căldură, frig, durere, necinste, sărăcie, singurătate, trădare, calomnie, închisoare...

Drum, 194

Răspunsul definitiv

În faţa acestor amărăciuni, numai creştinul posedă un răspuns autentic, un răspuns definitiv, şi este acesta: Cristos răstignit, Dumnezeu care suferă şi moare, Dumnezeu care dă Inima sa deschisă de o lance ca zălog de iubire pentru toţi. Domnul nostru detestă nedreptăţile, şi condamnă pe cei care le comit; dar respectă libertatea fiecărei persoane şi permite, totuşi să fie. Domnul Dumnezeul nostru nu este cauza suferinţei creaturilor, dar le tolerează pentru că, de la păcatul original, durerea este parte a condiţiei umane. Totuşi, Inima sa, plină de iubire pentru oameni l-a condus să ia asupra sa, cu Crucea, toate suferinţele umane: suferinţa noastră, tristeţea noastră, neliniştea noastră, foamea şi setea de dreptate.

Este Isus Care trece, 168

Supărările ne unesc cu Cristos

Dacă de atâtea ori în faţa realităţilor suferinţei simţiţi sufletul vostru tremurând, remediul este de a-l privi pe Cristos. Scena Calvarului proclamă tuturor că suferinţele sunt sfinţite trăind uniţi cu Crucea.

Supărările noastre, într-adevăr, trăite creştineşte, se transformă în reparaţie şi în ajutor, prin participarea la destinul şi viaţa lui Isus care, de bună voie, din iubire pentru oameni, a experimentat toată gama durerii, a cunoscut toată suferinţa. S-a născut, a trăit, a murit în sărăcie; a fost contrazis, insultat defăimat, calomniat şi condamnat pe nedrept; a cunoscut trădarea şi părăsirea ucenicilor; a gustat singurătatea şi amărăciunile chinurilor şi ale morţii. Acum acelaşi Cristos continuă să sufere în mădularele sale, în omenirea întreagă care populează pământul, şi pentru care el este Capul, Primul-Născut, Răscumpărătorul.

Este Isus care trece, 168

Un întreg program, pentru a învăţa cu folos disciplina de studiu a suferinţei, ne este dat de Apostol: „spe gaudentes” – bucuroşi prin speranţă, „in tribulatione patientes” – răbdători în necazuri, „orationi instantes” – statornici în rugăciune.

Drum, 209

Uneşte durerea – Crucea exterioară sau interioară – cu voinţa lui Dumnezeu, printr-un „fiat” generos; şi astfel te vei umple de bucurie şi de pace.

Forja, 771

Binecuvântată fie durerea. – Iubită fie durerea. – Sfinţită fie durerea... Glorificată fie durerea!

Drum, 208

A suferi cu bucurie

Dacă unim micimile noastre – cele care sunt neînsemnate ca şi marile contradicţii – cu suferinţele nespuse al Domnului – valoarea lor n-ar face decât să crească; vor deveni o comoară şi atunci vom lua, de bunăvoie şi cu toată râvnă, asupra noastră, Crucea lui Cristos.

— Şi astfel nu va mai fi necaz care să nu poată fi repede învins, şi nu va mai fi nimic şi nici nimeni care să ne poată răpi pacea şi bucuria.

Forja, 785

În faţa suferinţei altora

Nu trece indiferent pe lângă durerea altuia. Această persoană (o rudă, un prieten, un coleg…, celălalt pe care nu-l cunoşti) este fratele tău.

Aminteşte-ţi de Evanghelie unde de atâtea ori ai citit cu tristeţe că nici cei apropiaţi de Isus nu aveau încredere în El. Veghează! Această scenă să nu se mai reproducă.

Brazdă, 251

Cu ajutorul Sfintei Maria

Admiră tăria Sfintei Maria: la picioarele Crucii, cu durerea omenească cea mai mare – nu există durere ca durerea Ei – e plină de tărie.

Cere-i din această putere, pentru ca să ştii şi tu să stai lângă Cruce.

Drum, 508

Nu eşti singur. – Nici tu, nici eu nu putem să fim singuri. Şi mai puţin încă dacă mergem la Isus prin Maria, căci ea este o Mamă care nu ne va părăsi niciodată.

Forja, 249