Când Domnul mă va chema şi purta în Cer, de acolo vă voi putea ajuta mai mult şi cu o eficacitate mai mare.

Începând cu ziua morţii sale, 26 iunie 1975, au început să sosească la sediul Prelaturii lui Opus Dei, la Roma, din toate părţile lumii, relatări despre favorurile atribuite mijlocirii Mons. Josemaría Escrivá: convertiri, hotărâri de a practica temeinic credinţa creştină, vindecări, favoruri materiale... Este ecoul unei devoţiuni pe care Sfântul Scaun a calificat-o ca „un fenomen autentic de pietate populară”.

Mijlocirea sfinţilor

În lumea aceasta, sfinţii au trăit pentru a-l iubi pe Dumnezeu şi pe alţii, imitându-l pe Isus Cristos care „a trecut făcând bine”. Însă când ajung în cer, cum spune Catehismul Bisericii Catolice, nu încetează să aibă grijă de aceia pe care i-au lăsat pe pământ. Mijlocirea lor este cea mai înaltă slujire pe care o fac Planului lui Dumnezeu. Putem şi trebuie să-i rugăm să mijlocească pentru noi şi pentru lumea întreagă”.

Totul a început cu o rugăciune

Multe persoane au început să se adreseze sfântului Josemaría datorită unei întâlniri – adesea întâmplătoare – cu o iconiţă pentru devoţiunea sa.

La piaţă

„Mă încredinţez în toate zilele Monseniorului – scrie o doamnă guatemaleză care lucrează într-o piaţă – şi vă cer bunăvoinţa de a-mi trimite pentru unele persoane care doresc să obţină haruri prin Monseniorul, pentru că eu le spun că Monseniorul face minuni pentru a vindeca pe bolnavi şi să-i îndepărteze de viciul alcoolului, şi unii au văzut deja minuni. Pentru acest motiv vă cer să-mi trimiteţi câteva iconiţe cu rugăciunea”.

Din închisoare

Această scrisoare a fost scrisă cu mulţi ani înainte, înainte de beatificarea Mons. Escrivá. Vine dintr-o închisoare: „Am primit iconiţele pentru devoţiunea particulară, pentru că unii din tovarăşii mei din închisoare sunt pioşi şi recită zilnic Sfântul Rozariu, şi le-am oferit duminică, după Sfânta Liturghie oficiată de Capelanul închisorii. Vă sugerez, dacă vi se pare oportun, să trimiteţi câteva iconiţe părintelui capelan, pentru că, într-adevăr, nimeni nu cunoştea această rugăciune frumoasă şi mai ales este un ajutor pentru fiecare în necesităţile zilnice. El vizitează alte şase sectoare, unde sunt alţi bătrâni ca mine care ştiu să aprecieze ceea ce este de o mare valoare creştină”.

În deşert

De multe ori iconiţa a trecut din mână în mână, până ce ajungea în locuri îndepărtate. Iată ce i s-a întâmplat unui avocat cilian: „Înainte cu câteva săptămâni tovarăşul meu şi cu mine am mers în nordul ţării. Trebuia să mergem în multe sate şi oraşe pentru a verifica starea de înaintare a unor cauze. Strada parcurgea întinderi imense ale unui deşert cel mai arid din lume: deşertul din Atacama. Aveam timp, şi de aceea am hotărât să vizităm Valle din Encanto, monument arheologic din acea zonă. Drumul era greu, şi în unele momente era greu de a distinge drumul de deşert. Am ajuns lângă căsuţa paznicului. Am intrat. Am început să privesc vasele de artă rupestră într-una din vitrine. Cu mare surpriză am văzut iconiţa sfântului Josemaría – puţin decolorată de soare – atârnată pe un perete. L-am întrebat pe paznic dacă se încredinţa lui şi mi-a răspuns că da, de mulţi ani avea pentru el o mare devoţiune”.

La spital

„La Galway – scrie un medic irlandez – când ofer o iconiţă mulţi îl recunosc de îndată pe Monseniorul Escrivá. Cineva îmi spune: „Cunosc această rugăciune de mult timp şi îl recit adesea”. Alţii adaugă cu convingere: „Este o rugăciune foarte frumoasă”. În spitalul în care lucrez se pot vedea pe noptierele bolnavilor, pe paturi, la fereastră. Un bolnav chiar a copiat cu mâna rugăciunea pentru a o da rudelor. Mulţi se adresează mijlocirii Monseniorului Escrivá pentru a cere vindecarea, şi alţii dau iconiţa propriilor părinţi cerându-le să se roage pentru vindecarea lor. O tratează cu respect şi sunt foarte mulţumiţi când primesc una nouă”.