Vreau ca lumea să ştie

Vreau ca lumea să ştie că prin mijlocirea Sfântului Josemaría Escrivá, Isus şi preadulcea noastră Mamă, l-au vindecat pe logodnicul meu de un cancer oribil.

Vreau ca lumea să ştie că prin mijlocirea Sfântului Josemaría Escrivá, Isus şi preadulcea noastră Mamă, l-au vindecat pe logodnicul meu de un cancer oribil. Din momentul în care ne-am dat seama de această boală crudă, ne-am pus sub protecţia şi mijlocirea lui. Răspunsurile la rugăciunile noastre nu au întârziat şi totul a reuşit bine, mulţumită lui Dumnezeu. Sunt învăţătoare într-un colegiu care are încredinţată direcţiunea spirituală lui Opus Dei. Acolo m-au ajutat mult să înfrunt situaţia şi m-au însoţit mereu cu rugăciunile lor. Eu am recomandat pe logodnicul meu şi viitor soţ Sfântului Josemaría din primul moment. Are multă credinţă şi poartă mereu cu sine iconiţa Sfântului Josemaría. Acum continuăm să ne rugăm pentru sănătatea sa, trebuie numai să se supună controalelor medicale periodice. Sunt sigură că acesta a fost un miracol al lui Dumnezeu. Sunt profund recunoscătoare Sfintei Fecioare, lui Isus şi Sfântului nostru.