Prima pagină Etichete
Etichete: Papa
Document

Sfinţii Petru şi Paul

Această Biserică Catolică este romană. Mă simt roman, pentru că roman înseamnă universal, catolic; pentru că astfel mă simt îndemnat să-l iubesc cu gingăşie pe Papa, dulcele Cristos pe pământ, cum îi plăcea să repete sfânta Ecaterina din Siena, pe care o consider ca o [...]
Etichete: Papa, Biserică, Unitate
Document

Fidelitatea faţă de Dumnezeu

Îmi place această deviză: fiecare călător să-şi urmeze drumul, acela pe care Dumnezeu i l-a indicat, cu fidelitate, cu dragoste, chiar dacă îi este greu. Brazdă, 231 Fericirea ta pe pământ se identifică cu fidelitatea în credinţă, cu integritatea şi cu drumul pe care Domnul l-a trasat [...]
Etichete: Papa, Chemarea creştină, Bucurie, Fidelitate
Document

A-l iubi pe Papa

Mulţumesc, Dumnezeul meu, pentru iubirea faţă de Papa pe care ai pus-o în inima mea. Cartea Drum, 573 Catolic, Apostolic, – Roman! – Îmi place să fii foarte roman. Şi să doreşti să ai dorinţa de a-ţi face pelerinajul, videre Petrum, pentru a-l vedea pe Petru. Cartea Drum, [...]
Etichete: Papa, Biserică, Unitate
Document

A iubi Biserica

Câtă bucurie să pot spune cu toate ţărmurile sufletului meu: o iubesc pe Maica mea, Sfânta Biserică! Drum, 518 Meditează adesea adevărul acesta: sunt catolic, sunt copil al Bisericii lui Cristos! El a făcut să mă nasc într-un cămin care este al său, fără nici un merit [...]
Etichete: Papa, Biserică, Fidelitate
Document

Catedra Sf. Petru

Şi eu îţi spun: Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui. Ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor, şi tot ce vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri, şi tot ce [...]
Etichete: Papa, Biserică
Document

Centrul ELIS

ELIS înseamnă Educaţie, Muncă, Instruire, Sport: sunt cele patru centre în care se dezvoltă activitatea persoanelor care fac referinţă la principiile fondării Centrului de Asociere ELIS. Originea sa se trage din voinţa Papei Pius XII, care a destinat construirea unei opere sociale în cetatea Romei [...]
Etichete: Muncă, Sport, Educaţie, Papa, Conciliul Vatican II
Document

Ce au afirmat Papii despre Josemaría Escrivá?

Câţiva dintre Sfinţii Părinţi l-au cunoscut personal pe Sfântul Josemaría, alţii l-au cunoscut prin scrierile lui, dar toţi au recunoscut că fundatorul Opus Dei şi învăţăturile sale au contribuit la Biserica timpului său, cu aceste cuvinte: Benedict al XI-lea: ”Cine l-a descoperit pe Cristos nu poate [...]
Etichete: Papa, Benedict al XVI-lea, Ioan Paul I, Ioan Paul al II-lea, Paul al VI-lea
Document

Conciliul Vatican II

La 25 ianuarie 1959, aflând despre convocarea Conciliului, fondatorul lui Opus Dei a manifestat bucuria sa şi speranţa, şi a început să se roage şi să ceară rugăciuni „pentru reuşită fericită a acestei iniţiative mari care este Conciliul Ecumenic”. Au luat parte la el unii dintre [...]
Etichete: Papa, Conciliul Vatican II, Biserică
Document

Călătoria la Roma

Madrid 19 iunie - Roma 23 iunie 1946 A doua zi 20 iunie, era sărbătoarea Trupului Domnului. Şi, ca de obicei, a mers să se roage în faţa Madonei Stâlpului. Pe drumul spre Barcelona, în aceeaşi zi de 20, a ajuns la mănăstirea Madonei din Montserrat să [...]
Etichete: Papa, Roma, Boală
Video

Statuia Sf. Josemaría în Bazilica Sfântului Petru

Statuie a Sfântului Josemaría pe exteriorul Bazilicii Sfântului Petru, binecuvântată de către Benedict al XVI-lea
Etichete: Muncă, Papa, Biserică, A contempla, Benedict al XVI-lea