Prima paginăDe la Roma
De la Roma

Doi oameni curajoşi

Video. Rome Reports. Canonizarea papilor Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea, omilie. (27 aprilie 2014) Etichete: Credinţă, Cruce, Iubirea lui Dumnezeu, Duhul Sfânt, Familie, Ioan Paul al II-lea, Francisc

Papa Francisc a proclamat o zi de post şi rugăciune pentru pace în Siria

Papa Francisc a proclamat o zi de post şi rugăciune, pe 7 septembrie, pentru pace în Siria. "Să nu mai fie niciodată război! Pacea este un dar de cea mai înaltă valoare" a zis Sfântul Părinte. Etichete: Pace, Angelus

Programul ZMT de la Rio de Janeiro

(radiovaticana.va) Papa Francisc va ajunge la Rio de Janeiro luni, 22 iulie. Pentru deplasările în oraş se va utiliza maşina acoperită, atunci când traseul va fi unul lung, şi automobilul descoperit pentru traseurile mai scurte. Pentru marţi, 23 iulie, nu sunt prevăzute întâlniri. Însă de miercuri, [...] Etichete:

Catolicii din întreaga lume se vor ruga împreună

Dumnică, 2 iunie 2013, la ora 18.00, catolicii din întreaga lume se vor ruga împreună simultan. În Bazilica Sf. Petru din Roma va fi organizată o Adoraţie Euharistică Solemnă la care se vor alătura catedralele şi bisericile lor parohiale în comuniune cu Papa Francisc și Biserica Universală. Etichete: Euharistie

Regina Coeli. Papa: „nu vă fie teamă să fiţi creştini şi să trăiţi credinţa, duceţi-l pe Cristos în oraşele voastre”

În duminica Îndurării Divine, Sfântul Părinte i-a îndemnat pe cei aproximativ 100 de mii de credincioşi să-l vestească pe Cristos pretutindeni, dar mai ales în mediul urban. Etichete: Papa, Pace, iertare, Francisc

ZMT Rio 2013 - Video promoționale

ZMT Rio2013 (Ziua Mondială a Tineretului) va avea loc de la 23 iulie până la 27 iulie 2013 la Rio de Janeiro. Trailer făcut de echipa națională a Franței pentru ZMT. Etichete:

Omilia Papei Francisc la inaugurarea pontificatului: „A păzi orice persoană”.

Sf. Părinte Francisc a ţinut omilia la inaugurarea pontificatului. „A-l păzi pe Isus cu Maria, a păzi întreaga creaţie, a păzi orice persoană, în special pe cea mai săracă, a ne păzi pe noi înşine: iată o slujire pe care Episcopul de Roma este chemat s-o împlinească, dar la care cu toţii suntem chemaţi pentru a face să strălucească steaua speranţei: Să păzim cu iubire ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit!” Etichete: Papa, Sfântul Iosif, Francisc

Prima omilie Papei Francisc: A merge, a edifica și a mărturisi

Sfântul Părinte Francisc a celebrat Sfânta Liturghie Pro Ecclesia joi 14 martie la ora 17.00 în Capela Sixtină împreună cu cei 114 cardinalii electori. Vă oferim textul omilii. Etichete: Papa, Francisc

Papa explică de ce și-a ales numele lui Francisc din Assisi

„Am ales numele lui Francisc din Assisi, pentru că îmi doresc o Biserică săracă şi pentru săraci, care să apere pacea şi să fie atentă faţă de creaţie” Etichete: Papa, Comunicare, Francisc

Papa Francisc: „Rugaţi-vă pentru mine”

„Fraţi şi surori, bună seara. Voi ştiţi că datoria Conclavului este de a da un Episcop Romei. Se pare că fraţii mei cardinali s-au dus să-l ia la capătul lumii, dar iată că suntem aici. Vă mulţumesc pentru primire. Comunitatea diecezană de Roma îşi are propriul episcop.” Etichete: Papa, Francisc